3 ore de stat in Mc, filtrând cafeaua printre dinţi, dezbãtând despre “Incãlzirea Globalã” cu viitoarea vecinã de compartiment şi de apartament – nimeni alta decât viitoarea doctoriţã în doctorie, o mare ceasornicãriţã a ceasurilor biologice, o mare recepţionistã a receptorilor CD Ig-like, o mare divã în viaţã şi o femeia cu suflet de bãrbat, plinã de feminitate, nimeni alta decât – Nataşa, în propria persoanã!
Se anunţã plecarea trenului de la linia 6 şi nici la 1 minut (cronometrat dupã ceasul de la gara, care aratã aceeaşi orã de când am venit) trenul a şi pornit, dar de aceastã data cu noi... ha ha ha >:)
Nici n-am simţit cum au trecut 7 ore de drum... O nimica toatã... Am vorbit despre toate prostiile, am râs de alţi cãlãtori, ne-am uitat la vreo 2 filme, am dormit, am mâncat, ne-am uşurat, ne-am plictisit, iar am mâncat, iar am râs, iar am mâncat, iar am dormit, iar ne-am uşurat... şi iar am dormit, iar am mâncat...
Uite-ne în faimoasa garã din Timişoarã… nimic deosebit: vreo 4 linii de tren, cu câte 2 şine fiecare, unite prin nişte plãci de beton (probabil sã nu fure lemnul ţiganii pentru foc)... exact ca la Bucureşti... Eu zic cã ãştia ne copiazã... :-w
Când sã coborâm... eu în faţã, ca o “mare doamnã”, Nataşa în spate, ca un “mare gentilom în devenire”... un jmeker întâlnea pe cineva... Habar n-aveam cã e Cristi, care a venit dupã Natalia... cã dacã ştiam, îi dãdeam ei şi geanta mea – las’ sã care sãrac bãiat, dacã vre iubire!
Boooon... Sã depãşim momentul tragic...
Am ajuns “acasã”... condiţii “ok” – n-am ce comenta... chiar muuuult mai oki decât caminul în care stau eu...
Vaaaaai... Mâine de dimineaţã mergem la facultate... Dar pânã mâine mai e “disarã”, vorba aia...
Ne-o luat Cristi p’amândoi de aripi şi hai sã ne arate bunãtatea de oraş de 1m x 1m (adicã 1 mp... pentru cei care nu au ajuns la mate la înmulţire)…
Prima destinaţie şi "adevãratã operã" – Podul lui Michelangello… Nuş ce treabã avea şi ãsta cu podul – s-o fi pişat în groapa de la fundaţie sau s-o fi scãrpinat la un coi, din (probabil) ãia doi pe care ii avea, pe acest pod – dar ideea e cã acum îi poartã numele…
Traversãm pârâul ("Bega") şi dãm peste o adevãrata podoabã a artiştilor - Ferma pãsãrilor de metal... câteva benzobac-uri cu picioare mai lungi sau mai scurte, care se pretind a fi “gãini” şi, respectiv, "struţi"… Le-am salutat, le-am dat o… palmã şi am mers mai departe…
Hoinãrealã în miezul nopţii…
Am bãut o bere de "Bun venit!" şi am mers acasã…
O sãptãmânã de şcoalã nici cã se putea mai bine... Somn in voie… Dacã n-aveai chef – nu mergeai, dacã aveai – ţi-l tãia celãlalt, şi oricum nu mergeai…
Ah da, era sã uit… Preţurile… acceptabile spre mari, dar dacã aveai mici rezerve de acasã, care secau imediat, îţi permiteai sã rozi chiar şi un “egler invegdat cu zalmonel", vechi de la Paşte, la o zabegalovcã în care puteai cumpãra şi ceva mobilier pentru ãia mici... Era un fel de douã feluri... Prãjiturile expuse în frigider, iar mobila – pe pereţi, pe jos, pe sus... pe unde vrei!
În acest minunat oraş nu ai cum sã te pierzi, mai ales dacã ai un pic de "intuiţie femininã" şi atenţie distributivã… La fiecare 2 intersecţii gãseai câte un indicator cu "Alte direcţii" care îţi arãta unde-s alea… Dacã cãutai bine, gãseai şi drumul spre "Toate direcţiile", probabil şi spre aia despre care voi vorbi şi în continuare
Faimosul "p*** mia" caracteristic timişorean… cine n-a auzit-o, sã o facã, habar nu are ce pierde... Numai pentru asta ar merita sã vezi oraşul... sau sã mã suni pe mine :))
Kisses!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu