statisticile aratã cã…

… persoanele care îşi sãrutã jumãtatea în fiecare dimineaţã trãiesc în medie cu 5 ani mai mult decât cei care nu o fac! (Ce mai aşteptaţi? Daţi-i foialã!);

… circa o treime se îndrãgostesc din prima întâlnire! (la unii nu funcţioneazã nici din a doua, nici a treia... “la naiba!”);

… în conformitate cu teoriile matematice ar trebui sã ne întâlnim cu 12 persoane înainte sã ne gãsim alesul/aleasa! (hai k nu mai am mult… vreo 6 :-j );

… barba unui bãrbat creşte mai repede atunci când anticipeazã o partidã de sex! (şi dacã sunt 2? );

… una din cinci relaţii debuteazã cu unul sau ambii parteneri implicaţi în altã relaţie! (hmm… se leaga oarecum de “M-aş bãga într-o relaţie serioasã… sã vãd în a cui!);

… bãrbaţii se rãzgândesc de 2-3 ori mai mult decât femeile!

Clasamentul vedetelor

Viaţa printre vedete... Nimic mai palpitant...

Ca sã nu fiu nesimţit şi sã arãt cu degetul, am sã dau nişte nume de scenã...

O adevãratã divã şi o mare cunoscãtoare de modã, vecinã cu toate “surorile”, colegã de facultate cu toate “ştoarfele” şi o adevãratã “vamã” pentru cei nou-veniţi în Bucureşti. Cunoştinţele sale în d’ale toate dau p’afarã în acelaşi ritm în care dã şi ea afara ce-a mâncat şi bãut dupã ce a luat la bord mai mult decât îi face faţã stomacul şi ficatul. Dacã şi cele din urmã ar fi putut face şi spate... probabil cã îi prindea bine! O fire mult prea curioasã (mai mult “cur” decât “ioasã”), o bunã sfãtuitoare şi o adevãratã prezicãtoare a viitorului unei relaţii. Mama vorbei “Ia cu pâine, mamicã” şi o fiinţã cam plictisitã. Telefonul este probabil al doilea obiect ca importanţã în viaţa de zi cu zi. Nu îi place sã fie luatã la mişto – fapt pentru care eu n-am sã o fac...

Dupã cum nu era greu sã te prinzi, prima în clasament, stimabila dna. Ponor*, pomenitã aici pentru a spori IQ-ul “acatistului”.

Locul doi în clasament este ocupat de o altã personalitate, de aceasta datã de o talie internaţionalã...

O adevãratã doamnã. Timidã de neimaginat, copleşitã zilnic de probleme “existenţiale”, suferindã de insomnii din cauza grijilor celorlalţi. Nu e cu nimic mai prejos de clasata de pe locul I, ba chiar din contra... crek e cu vreo 20 cm mai inaltã... şi asta fãrã tocuri! Preocuparea de bazã – statistica dimensiunilor. Motto-ul vieţii: “Nu cred pânã nu vãd!”. (Incercaţi sã faceţi o legãturã între cele douã). O doamnã bãrbatã bine, cu un suflet sensibil şi o tãrie neimaginabilã de caracter. O mare consumãtoare de pizza şi poate cea mai bunã gazdã. Îşi doreşte din strãfundul sufletului ei, mare cât o ceapã strivitã sub roţile trenului, sã se bage într-o relaţie serioasã, dar încã nu a gãsit în a cui... O fumãtoare înrãitã, mai ales dacã ţigãrile de pe masã nu sunt ale ei, autoarea vestitului “Tratat al dimensiunilor” şi al poemului “Socitorul”, zâna dansurilor din colãcel - nimeni alta decât Pamela Anderson*.

Inaintãm în clasament şi ajungem la ultima, dar nu cea din urmã, câştigãtoare...

Recunoscutã pentru setea excesivã, graba în care îşi petrece toatã ziua, consumul în cantitãţi industriale de “Burn” şi “Peroni”, mare iubitoare a somnului în faţa ecranului cinematografelor (mai ales dacã e un desen animat porno cu pokemoni), o mare hair-stylist-ţã a chelioşilor, diva divelor şi mama rãniţilor... Una dintre cele mai bune prietene cu Pamela, de altfel pe care o şi viziteaza regulat, colaboratoare la marele “Tratat al dimensiunilor”, poetã de literaturã, câştigãtoarea premiului “Coiul de lemn” din 1928 pentru volumul “Gãurile negre ale Universului”, mare cântãreaţã a muzicii lãutãreşti – Daniela*!

Premiul special ar fi trebuit sa fie acordat unei personalitãţi cu renume, o mare “dispãrutã” – Cristina Rus*. Datoritã faptului cã avea “idle” pe mess de 47 ore şi 53 min – nu a putut fi contactatã.

La concurs au mai fost înscrise: Celine Dion* (plecatã la cules microfoane în Spania), Mihaela Rãdulescu* (plecatã în Turcia la perfecţionare), Viorica din Clejani* (nici eu nu ştiu e cu aia, probabil cã doamna Rus ştie mai multe), Andreea Marin*. Ne pare rãu pentru aceste stimate doamne şi le aşteptãm pe toate şi la anu’ sã ne plictiseascã cu replicile lor de valoare.

V-am pupat!

Timişoara City

Cu ce poate începe mai frumos o cãlãtorie, dacã nu cu un tren pierdut şi o cafea de 3 ore bãutã în linişte în Gara de Nord, aşteptând urmatorul... Nu, nu... n-am întârziat... A plecat trenul mai repede cã cicã l-a sunat nevasta pe “locomotivist” sã vinã mai repede cã se rãcea rãcitura...

3 ore de stat in Mc, filtrând cafeaua printre dinţi, dezbãtând despre “Incãlzirea Globalã” cu viitoarea vecinã de compartiment şi de apartament – nimeni alta decât viitoarea doctoriţã în doctorie, o mare ceasornicãriţã a ceasurilor biologice, o mare recepţionistã a receptorilor CD Ig-like, o mare divã în viaţã şi o femeia cu suflet de bãrbat, plinã de feminitate, nimeni alta decât – Nataşa, în propria persoanã!

Se anunţã plecarea trenului de la linia 6 şi nici la 1 minut (cronometrat dupã ceasul de la gara, care aratã aceeaşi orã de când am venit) trenul a şi pornit, dar de aceastã data cu noi... ha ha ha >:)

Nici n-am simţit cum au trecut 7 ore de drum... O nimica toatã... Am vorbit despre toate prostiile, am râs de alţi cãlãtori, ne-am uitat la vreo 2 filme, am dormit, am mâncat, ne-am uşurat, ne-am plictisit, iar am mâncat, iar am râs, iar am mâncat, iar am dormit, iar ne-am uşurat... şi iar am dormit, iar am mâncat...

Uite-ne în faimoasa garã din Timişoarã… nimic deosebit: vreo 4 linii de tren, cu câte 2 şine fiecare, unite prin nişte plãci de beton (probabil sã nu fure lemnul ţiganii pentru foc)... exact ca la Bucureşti... Eu zic cã ãştia ne copiazã... :-w

Când sã coborâm... eu în faţã, ca o “mare doamnã”, Nataşa în spate, ca un “mare gentilom în devenire”... un jmeker întâlnea pe cineva... Habar n-aveam cã e Cristi, care a venit dupã Natalia... cã dacã ştiam, îi dãdeam ei şi geanta mea – las’ sã care sãrac bãiat, dacã vre iubire!

Boooon... Sã depãşim momentul tragic...

Am ajuns “acasã”... condiţii “ok” – n-am ce comenta... chiar muuuult mai oki decât caminul în care stau eu...

Vaaaaai... Mâine de dimineaţã mergem la facultate... Dar pânã mâine mai e “disarã”, vorba aia...

Ne-o luat Cristi p’amândoi de aripi şi hai sã ne arate bunãtatea de oraş de 1m x 1m (adicã 1 mp... pentru cei care nu au ajuns la mate la înmulţire)…

Prima destinaţie şi "adevãratã operã" – Podul lui Michelangello… Nuş ce treabã avea şi ãsta cu podul – s-o fi pişat în groapa de la fundaţie sau s-o fi scãrpinat la un coi, din (probabil) ãia doi pe care ii avea, pe acest pod – dar ideea e cã acum îi poartã numele…

Traversãm pârâul ("Bega") şi dãm peste o adevãrata podoabã a artiştilor - Ferma pãsãrilor de metal... câteva benzobac-uri cu picioare mai lungi sau mai scurte, care se pretind a fi “gãini” şi, respectiv, "struţi"… Le-am salutat, le-am dat o… palmã şi am mers mai departe…

Hoinãrealã în miezul nopţii…

Am bãut o bere de "Bun venit!" şi am mers acasã…

O sãptãmânã de şcoalã nici cã se putea mai bine... Somn in voie… Dacã n-aveai chef – nu mergeai, dacã aveai – ţi-l tãia celãlalt, şi oricum nu mergeai…

Ah da, era sã uit… Preţurile… acceptabile spre mari, dar dacã aveai mici rezerve de acasã, care secau imediat, îţi permiteai sã rozi chiar şi un “egler invegdat cu zalmonel", vechi de la Paşte, la o zabegalovcã în care puteai cumpãra şi ceva mobilier pentru ãia mici... Era un fel de douã feluri... Prãjiturile expuse în frigider, iar mobila – pe pereţi, pe jos, pe sus... pe unde vrei!

În acest minunat oraş nu ai cum sã te pierzi, mai ales dacã ai un pic de "intuiţie femininã" şi atenţie distributivã… La fiecare 2 intersecţii gãseai câte un indicator cu "Alte direcţii" care îţi arãta unde-s alea… Dacã cãutai bine, gãseai şi drumul spre "Toate direcţiile", probabil şi spre aia despre care voi vorbi şi în continuare

Faimosul "p*** mia" caracteristic timişorean… cine n-a auzit-o, sã o facã, habar nu are ce pierde... Numai pentru asta ar merita sã vezi oraşul... sau sã mã suni pe mine :))

Kisses!

kikãturi... di inimã

Iacatã-mã iar în şentru atenţiei, tu’i mama mãsîi di treabã... Nu poţ traje o bãşînã la tine-n casã cã deamu puti tãt satu’...

Sã ti feresca Dumneadzãu di gura lumii, cã tari-i rã... Ti sapã şi ti scoghesc pi tãti pãrţîli ca nişte râşi...

Tãţ, maicã, numai sã ti grãiascã, sã ti jiumuleascã di bani, sã vinã sã beie ca jitele pi dejeaba, sã mãnînşe ghine... şi cu buhu plin sã sî ducã acasã... Apu ãşa şi eu aş vre... M-aş duşi în tãtã dzîua ba la unu, ba la altu... ş’apoi po vtoromu’ krugu...

Şi nu-ni pare rau di mîncare, Doamni fereşti, şi-oi mânca şi eu – oi da şi la alţîi... Dumnedzãi ni-i martor...

Iaca amu câteva veri, na primer (“de ex”), o venit baba Glafira sã-ni coasã un oghial (“plapuma”)... Afarã era aşã di urât... Ploua, trãje un vânt pi’afarã di-ţ rîdica fusta tucma pisti casã...

Aş fi stat tolãjitã tãtî dzâua la televizor, sã ni sã dezînfle chişioarele, cã îs butuc di dimineaţã, da dacã am chemat fimeia asta la lucru... trebuie sã mã scol şî sã pregãtesc şeva, nu pot s-o ţân nemâncatã tãtã dzâua...

Ei ghine darã... am fãcut eu şi am fãcut di pus în gurã şi hai sã ne adunãm la masã în kuhni (“bucãtãrie”)...

“Costea... ian du-te, mamii, pânã în beşi şi adã o sticlã di şeva... Vedz tu acolo, niş chiar şi-i mai bun... da niş jinu aşela vechi... Aşela lasã cã l-om pune la şert, sã faşem oleacã di rachiu, cã ş’aşe nu pre mai ieste aişi... Şi dzî şi la femeia şeia sã vinã la masã, cã eu torn în farfurii!”

Dzîs şi fãcut... Dacã era vorba de sãpat, plejit ori prãşit – apu era mai greu, da di adus şeva di baut... Ei lasã asta...

O adus copchilu’ şi era di adus, o venit şi fimeiuşca şeia... Doamni... Da aşã era di slabã... şî aşã di urâtâ...

Ne-am aşãdzat la masã... Am sorghit eu câteva linguri di şi acolo… da nu merje, parcã îni stãte în gât... Da şi, jinu’i jin... mai mult apã... Trebu şeva mai tare oleacã, sã-ţ facã poftã de mâncare... sã mãnânşi ghine... Cã aşela care mãnâncã ghine – şi munşeşti ghini... Ascultã la mini şi dzîc eu, cã am mâncat oleacã mai mult cãcat ca tine în viaţa meia...

Şi m-am ridicat eu di la masa... m-am dus la şkavcicu’ ("dulãpiorul") cu vase şî cu di tãti... am scos o riumcã, ni-am turnat pi dupã uşã, sã nu ma vadã femeia, oleaca di samogon (“rachiu”) de’a neu... hlopnula (“l-am dat pe gât”), dar tot dupã uşã... şi, di parcã nicã nu s-o slucit (“întâmplat”), m-am întors la masa... şî, ca sã nu dau di bãnuit, am dzîs: “Uitasãm sã-ni beu kikãturili di inimã înainti di masã, batã-le câinii sã le batã, şi m-am sãturat eu di dînsîli... În tãtã dzâua un pumn de tabletşi (“pastile”), kikãturi... şi chişioarili tot îs înflate, parcã’s nişti butuşi...”

Mai poftiţ pi la noi… om gãsî şi pt voi câte şeva...

Cu mult drag,

baba Raia

Dulşe şî Babanã

Uite-ne în “şentru’ “… Loc al expoziţiilor de modã, loc de întâlnire a ruptelor şi nu numai, loc al fiţelor şi probabil locul cu cel mai scazut IQ din Bucureşti – Mc-ul de la Unirii… M-ar şi mira sã nu-l ştie careva… Totuşi, e ceva “important” în Bucale!

Uitându-mã în jur, fãcând o micã socotealã, la fiecare 100 persoane d’acolo revin... vreo 15 care chiar au venit la cumpãrãturi (nush cui, cu nush ce ocazie), vreo 15 sunt babe/ moşi ce au ieşit sã compare preţurile din Unirii cu cele din Piaţa Sudului, vreo 25 sunt emo, ce îşi impãrtãşesc noile idei de a se sinucide, de a se tãia cu lama de Orbit sau noile melodii ce se potrivesc cel mai bine “colţului fiecãruia”, vreo 30 sunt gay, care îşi aşteapta jumãtatea sau au ieşit pur şi simplu sã-şi aeriseascã maţu’ şi restul de 15 – sunt bieţii trecãtori care, nu ştiu de ce oare, trec exact p’acolo...

Mdea, sã nu ne pierdem în cifre şi sã ne oprim o ţârã la fiţe… Da, da… bine zis… fiţele alea de 3 la 10 mii plãtite cu bonuri de masã şi cu cerut de rest...

Sã începem cu domnul din dreapta… foarte reprezentativ, de altfel… imbrãcat la palton negru, pantalon cu dungã, pantof clasic, negru şi ciorapi albi… mdea… ãia negri probabil erau la spãlat sau… e mai sexxxe aşa!

Sã trecem în revistã, pe scurt, do’nişoara cu “Adidass" şi sã sãrim direct la inscripţia «D&B» de pe cureaua manelistului…

Mdea… Nu mai conteazã cã şi-a bãgat tricoul în spatele curelei… şi nici cã şi-a asortat hainele dupã noua colecţie din 2269, primãvara… Mã gândeam sã mã apropii sã-l întreb de unde şi-a “tras” cureaua aia jmekerã şi cât de “Dulşe şî Babanã" îi?

Presupun cã nu are el stofã de IDM, dar, pana mea... Piaţa Sudului şi Oborul nu am auzit sã se fi închis...

Nu mai vorbim de haine şi poşete… de curcubeul de culori asortate anapoda şi "vorbe de mari vedete în viaţã, adevãrate poete de literaturã”...

Dar totuşi... frate... înţeleg cã nu avem toţi bani de Prada şi alte nebunii, fiţe de fiţe... dar mãcar dacã tot ţi-ai tras un “Nike” de la colţul strãzii – nu-l mai etala în toatã frumuseţea, nu mai impresionezi pe nimeni!

Good luck!

.md

Uoooof... pãcatili meli...

Iaca iar scriu... Doamni iartã'mã... di parcã n-aş ave nicã altşeva mai bun di fãcut pe-aişi... copchil nebun, şi sa mai govorim (“graim”)...

Şi cândva voobşe (“în jenere”) tãti erau altfel...

Tinereţile mele, batã-vã câinii sã vã batã...

În lumea di adz parcã tãţi ş-o ieşât din minţ...

Nu ştiu... Undi ni duşim şi cum o sa trãim noi mai diparti? Da şi sã faşe adz pi lume – tocino ("preciz ") nu-i normalino (“normal”)...

Dapu uitaţ-vã pi uliţã... numai copchilãraie aiuritã, cu şerşei undi vrei şi unde nu vrei, cu priceoscã (“fredzã”) di ti ie durerea di pântişi, da tãţ ca unu cu mobil la ureche...

Eeeeei... Pomana mamii voastre eu adz şi mâini... Dapu noi şi ştiem şi-i aşela telefon ori telivizor? Când o trecut primu’ tractor prin mahalã, ne-am ascuns tãţ în fundu’ grãdinii, cridem cã-i diavolu’... Doamni, sã cruşeu fimeile şi dzâşeu rugãşiuni, crideu cî-i coneţ sveta (“sfârşitu’ lumii”)

Şapu am venit la oraş, cã era la modã atunşi... Oraşili erau frumoasã, cu garã pentru trenuri în şentru, cu piaţã mari, nu ca la noi – trii babe tâmpiti cu cate un boţ di brândzã pi tarabã... Ii singuri îş fãşeu ţenaua (“preţu’”)... Dacã vroieu sã şie douã rubli kilu’ – apu era 2... dacã vroieu sã şie 2 jiumati – apu douã jiumati era... Mai scump ca la oraş, dragã. Dapu stai sã-ţ spun şeva... Ii dimineaţã ascultau la radio-tocicã (“radio”) cât îi kilu’ la Chişânãu ş-apu cu tot atâta îl vindeu şi ii...

Eeeeeeeei... Cristomaţia lor, eu... adz şi mâini...

Dapu Chişânãu în oraş, îi capitalâ... da aişi, în râpa asta... Acolo ti lasã sã-ţ aleji şi cumperi, da aişi, dragã, îţ trânteşti in culioc (“pungã”) şi vre ie... îţ ie banu’... şi du-ti acasâ şî mãnâncã de la vtoroi sort (“categoria a II-a”) pânã ti apucã şeva...

Nuuuuu... asta nu-i treabâ... Tãtâ lumea aleargã ca nebunã dupã bani... Nu-i mai saturã Dumnedzãu niş amu... Uiti-ti numai şi cãsâ ş-o tras... un etaj, douã incã hai... da deamu trii etaje cu garaj şi plaşeadcã (“spaţiu”, “teren”) în faţã cât o futbolinoe pole (“teren de fotbal”)... apu scuzã-mã... La puşcãrie cu dânşii... Amãjesc norodu (“lumea”) şî îş ies din minţ...

Ei, Boh cu dânşîi (“Dumnezeu cu ei”)... N-o sã ieie nicã cu dânşii, cum n-o luat niş alţâi...

Da noi sã şim sãnãtoş şi sî ni putem vide di treburili noastri, cî tare-s multi şî la noi...

In the morning...

Ceasul de pe perete isi face treaba si arata ora 12. 40... "Buna dimineata"... Poate nu e tocmai ora potrivita pentru a deschide ochii spre o noua zi... dar nici nu imi pot refuza "oferta" de a lenevi in pat pana mai tarziu... Sa fim seriosi... ca nici tu n-ai face-o! :) Traseul de urmat e deja prestabilit si nu se deosebeste cu nimic fata de celelalte zile: butonul de pornire de la PC - "toaleta de dimineata" - cafeaua - id-ul si parola de mess - tigara... Pe mess - aceleasi nick-uri, aceleasi conversatii fara sens si o pierdere de timp... In cana - aceeasi cafea amaruie... Telefoanele tac... niciun semn de la nimeni... indiferenta, nepasare, uitare... Tonele de maculatura imi ocupa spatiul de pe birou amintindu-mi ca sesiunea e in toi... Sa mai stea, ca le sta foarte bine acolo unde sunt... Ma coplisesc amintirile, regretele... Ma seaca ideea de a avea pe cineva si totusi de a fi singur... De a gandi pentru 2 si de a nu simti nimic dat la schimb... Scuze, mii de motive, promisiuni uitate chiar din a doua zi... Incerc totusi inca sa imi mai pastrez integritatea superficiala si zambetul care ascunde in spate cateva nopti pierdute meditand la ce va urma, unde gresesc sau ce nu inteleg, zile intregi de asteptare a vremurilor mai bune... Si totusi ma tine ceva de la a face schimbari... Si nu pentru ca imi convine situatia asa cum e ea, ci pentru ca, probabil, mi-e frica... De ce mi-e frica - nici eu nu stiu... Singurul lucru de care m-am convins e ca indiferenta doare mult mai mult decat clipa despartirii... Cei care au cunoscut ambii termeni probabil ca vor fi de acord cu mine, iar celor care au cunoscu numai cel de-al doilea ("despartirea") - va doresc sa nu-l cunoasteti niciodata pe primul, caci nici eu nu mi-am dorit sa il cunosc vre-odata!

Valentine's Day

Valentine's...
Nu il cunosc personal pe Valentine, desi mi-ar fi facut placere... Nu stiu daca e cazul sa ii dam de pomana si sa il pomenim de bine, ca na... numele lui totusi ne aduce aminte an de an ca e cazul sa ne manifestam iubirea ceva mai altfel decat felul in care o facem zilnic... sau sa nu-l bagam in seama, considerand ziua de 14 februarie ca oricare alta... cu nimic mai rea decat cea de 13, si la fel cu cea de 15...
De ce pentru a-ti exterioriza sentimentele trebuie o zi anume si numai o zi? Este prea greu, prea plictisitor, prea mult sa ii arati celui de langa tine ca il/o iubesti in fiecare zi a saptamanii, indiferent de data din calendar? Ti se pare prea mult timp pierdut daca rezervi cateva minute, din cele 1440 pe care le ai zilnic, pentru a darui atentie altora?

Adu-ti aminte ca, inainte de toate, suntem oameni, avem nevoie de afectiune, caldura sufleteasca si un sprijin moral... avem nevoie de un sarut si o imbratisare... avem nevoie de o vorba calda si un alint... avem nevoie de iubire!