[ freeway ]

Poponasareala de la Predeal!

2009-06-30T00:24:00.005+03:00

Predeal… un “oraşel” cât un sat mai mare, cu de toate şi pentru toţi, începând de la taxi cu tarif de staţiune şi pânã la hoteluri de 1 – 2 – 3 – 4 stele, desenate cu marker-ul pe uşa de la intrare…

Pregãtirile bineînţeles au început cu o sãptãmânã înainte…

Epilatul la fofoloancã şi pe picioare, tuns, pensat, manichiura şi... pedichiura o putem lãsa pentru altã data, cã e rãcoare, suntem încãlţaţi şi nu se vede, parchetul nu e al nostru deci n-are nimic dacã se zgârâie…

Iatã şi mult-aşteptata zi de vineri… cu primele trenuri ale CFR-ului, ştoarfele din “lumea-ntreagã” se îndreaptã spre hotel (ce bine cã e moca, “la naiba”)…

De la gara din Predeal şi pânã la destinaţie nu faci mult… Unii şi-au permis “rãsfãţul” de a veni cu taxi şi a-şi reduce greutãţile buzunarelor cu zece – douãzeci de lei, alţii, cu poşetele cât trolleru’ , agãţate frumos de mânã au luat-o (şi nu au dat-o!) la picior!

Mergând încet la deal, având grijã sã nu-şi rupã “toacele” în piatra de pavaj, îşi etalau mersul clasic feminin, cu mici influenţe ale zonei din care şi-a mişcat bucile încoace!

Ziua 1:

Ajunşi în faţa hotelului, nimeni nu pierde ocazia sã-şi pupe surorile şi sã se rupã în figuri de 3 x 14. Neimpresionant... Ai venit, ţi-ai luat camera şi… hai, dispari, în... “aia a mia”

Seara – “şedinţã cu pãrinţii” în faţa hotelului iar mai apoi... “hai sã bem, sã bem, sã bem”...

Câteva melodii de “zguduit” bucile, conversaţie pe temã liberã despre rromi şi încãlzirea globalã, bãut, jucat chestii “gradiniţãreşti”, câteva tachinãri şi complemente de te ia scârba pe dinainte şi... pe la un 4 – somn în voie...

Borring...

Ziua 2:

Trezirea pe la 9 fãrã 10... Ar trebui sã mergem sã mâncãm ceva... Şi aşa cum toate divele ţin la siluetã, platourile erau aproape goale, în timp ce în sala plinã se auzeau numai scârţâieturi de cuţite pe farfurii şi un molfãit amestecat cu ceva cuvinte ce încercau sã iasã, fãcându-şi loc în gura plinã de “de toate”...

Gustul cafelei, cu 3/4 de apã chioarã, era mascat de fumul ţigãrilor... astfel devenea ceva mai “bãubilã”...

Cu buhul plin şi buricul atârnând un pic mai sus de genunchi s-au strâns zuzele sã-şi demonstreze capacitãţile de atlete de performanţã... Dupã 10 minute, cu limba scoasã pe umãr şi udate toate (de ploaie), toţi aşteptau sã ajungã mai repede la “finish”, sã meargã în camere şi sã-şi slobozeascã cururile în canapele şi sa dea un “stand-by” la creierii pe care oricum nu prea îi folosesc.

Hai sã facem şi nişte teste de detecţie a HIV-ului şi a HVC. Râsete, hohote şi mişto negru pe seama rezultatelor!

Prânzul... Oh da, prânzul... Memorabila ciorbã de oalã spãlatã, îmbunãtãţitã cu nişte sâmtânã stoarsã de la o caprã gestantã în ultimul trimetstru, expiratã, probabil, din anul naşterii bunicii mele, fãcea ravagii. La felul 2 – piure de cartofi şi câteva bucãţi de carne... Dacã nu aveai un Orbit la tine, o puteai folosi pe ultima, cu siguranţã te ţinea mai mult. Râgâiala de dupã era semn cã toţi au mâncat pe sãturate.

O micã pauzã la mijloc şi încep jocurile...

Cu excepţia vremii, care n-a ţinut de loc cu noi, a fost ok... Podul de frânghii, tras cu arcul, tras cu arma şi multã multã bârfã… Replici gen “sunt deşteaptã, da-ma dreaq” erau mult mai frecvente decât picãturile ploii torenţiale de varã care a stricat tot cheful...

Seara, marea “paraşutizare”, fiecare îşi rupea, ce putea, în stil propriu: unii îşi rupeau tocurile, alţii – figurile şi pãsãricile, iar “vedetele” – corzile vocale...

O crimã a fost evitatã printr-un “La Mulţi Ani!” şi ceva frişcã stoarsã peste tot... Petrecerea continuã...

Dã-i cu house şi dã-i cu mansarda, dã-i cu jazz şi o manea, dar totuşi... populara a rupt talaghiru’... Invârtealã, cãlcare în picioare (la propriu), alea-alea...

La 3 s-a dat stingerea... Hai, şoşonii la troller şi marş acasã!

Ziua a III-a:

Dimineaţa la micul dejun erau mult mai puţini... probabil ştoarfele şi l-au luat în camerã, “la ghiozdãnel”... cu mici rezerve între mãsele...

Strâns prin camerã, achitat consumaţia şi – la gara cu noi...

Vagonul 4 este rezervat exclusiv “doamnelor” cu maniere... Pânã şi gagica de la recepţie s-a simţit jignitã cã gara se umpluse cu personaje predominant “de la capitalã”, mult mai feminine decât ar putea ea sã fie… Probabil s-a simţit o bãrbatã toatã… Urla testosteronu’ pe vene şi îi pulsau jugularele de invidie!

A venit trenuleţul sã ia “baieţii” sã-i ducã dreaq odatã acasã, sã mai scadã IQ-ul Predealului.

Pe drum, în memoria marelui star pop, am schiţat un dat de limbi unui grup de copii dintr-un autocar care îşi storcea ţeava de eşapament încercând sã ţinã pasul trenului care se îndrepta cu viteza unei buburuze strânsã între uşã spre “cuibuşorul roz”. Destinaţia preferatã – Soho! Da primaru’ dacã a scos şinele din centru’ – coborâm la garã...

Ajunşi, prãpãditele şi-au agãţat poşetele pe umãr, şi fãrã a zgârâia asfaltul cu tocurile, s-au îndreptat fiecare spre casa lui,,,

See ya later guys... şi totuşi We love prostitution!

Welcome back!

Iubirea eterna!

2009-03-21T22:09:00.002+02:00

Conversatie aprinsa intre doua stoarfe, dna. Ponor* si Andreea Marin*, in fatza Everest-ului de la Romana (discutia incepe dna. Ponor, k are IQ-ul "mai mare"):

- Ce faci fatã,

Unde-i baiul?

Unde ţi-e pula

Cât paiul?

- Bine, fatã,

Frec o duduie,

Ma gândeam

Sã-ţi fac o muie...

- I-auzi mey,

Hai, vino-ncoace

Uite-n sus

Cum pula-mi zace…

- Vai tu, ştoarfã ordinarã

Fie-ţi azi ţãrna uşoarã,

Cã mã crezi pe mine proastã

Nimenea te vrea nevasta…

- S-o crezi tu, juma de ştoarfã

De n-ai bani mãcar de-o boarfã,

Cu experienţa mea

Aveai la gurã telemea…

- Hai tu, crãcãnatã micã

Sã-mi mãnânci “aia” voinicã,

Nu mai bate p’arãturã

Cã eu azi mi-s nesãtulã…

- Sã te fut’ ãl necurat,

Te blestem sã fii uitat,

Sã îţi moarã la intrare

Chit cã e cât parul mare…

- Hai dispari, gãoazã ruptã

Sã mori cu pula nesuptã

Cã de pula eşti sãtulã

Cã mai ai iaurt la gura…

- Bine mey, sã mori ’ţi doresc

Sãriţi-ar mucii pe pereţi,

Şi cu sloboz sa-ţi umple gura

Douã roţi striviţi-ar pula!

Istoria medicinei! (lesson 1)

2009-03-10T23:32:00.003+02:00

De altfel ca oricare ocupaţie, mare sau mai puţin mare, si medicina şi-o trage “de când e lumea şi Pãmântul” (despre rãdãcinã e vorba).

La început nu erau insituţii de sãnãtate precum avem noi astãzi, nu se ştia de miniştri şi alţi derbedei ai sistemului. Cu toate acestea, medicii sunt prezenţi în viaţa omului încã de la începuturile lui.

Prima şi cea dintâi ocupaţie a omului, dupã sex şi furt, a fost agricultura. Tocmai d’asta oamenii şi-au centrat aşezãrile în jurul apelor cu jetu’ puternic, ca Rãut, Bâc, Dâmboviţa, care secau vara şi inundau locurile în timpul iernii. Zilele creşteau, scãdeau, viaţa trecea şi cu asta – basta. Viaţa era tristã…

Ca sã-şi diversifice activitãţile şi sã spargã pasivismul, a fost inventatã, probabil de femei, vânãtoarea. Logic, ce proastã şi-ar trimite bãrbatul într-o aşa aventurã, ce se poate solda cu moartea celui din urmã, dacã nu o femeie care vrea sã scape de el?

Cât timp bãrbatul era la vânat, mai avea şi ea timp de altcineva, şi mare era dezamãgirea când îl vedea întorcându-se, mai ales dacã nu aducea nimic de halealã. Femeia habar nu avea ce bine o duceau bãrbaţii când dãdeau de o capra, şi fiind în numãr mai mare, ca sã creascã şansele de a prinde ceva, logic cã o faceau, pe biata capra, poştã. Nici nu se comparã cu Poşta Românã de astãzi… Nu erau timbre si bani pe vremea aia, aşa cã “expediau” ce aveau de expediat pe moca.

Lihnit de puteri şi “gol pe interior”, dupã ce îşi calmau nevestele cu câte o palmã – douã date cu dosul piciorul, din dragoste, îşi trânteau bucile la odihnit pe câte o buturugã. Şi mai mare era sãrbãtoarea în trib dacã buturuga mai avea şi-o aşchie.

Aici se naşte medicina… Nelubrifiatã, zdrenţuroasã, aşchia, pe lângã durere şi bãtãturi, lãsa aşchiuţe înfipte-n c** care nici de-a dreaq nu vroiau sã iasã. Şi atunci, cel care se credea ãl’ mai mare dintre medici ai timpului – strungarul eliberator – îşi înfigea degetele bãtãtorite de la… sapã în curul nenorocitului, redându-i posibilitatea de a-şi relua activitãţile vechi. Şi greşit gândeşte cel ce crede cã degetele sunt primele instrumente folosite în medicinã. Gândiţi-vã cã pânã şi Adam şi Eva s-au reprodus… Au folosit şi ei cãte un aparat ceva, cã spermatozoidul ãla trebuia împins bine pânã în strãfundul “peşterii”.

Sã mai aducem aminte şi de urmaşii primelor 2, care erau amândoi bãieţi… Cu toate aceastea, s-au perpetuat. Cum? Logic – clonare umanã, chiar dacã în prima etapã a fost nereuşitã! In douã oale de lut, în care mã’sa bãtea untul, dânduşi drumul şi omogenizând masele, au bãtut spumã ce era de bãtut şi au început sã caute o mucoasã. Fiind bine crescuţi, nu şi-au permis sã-i propunã lu’ mã’sa afacearea, aşa cã singura soluţie rãmânea mucoasa bucalã! Nereuşita primei încercãri nu i-a dezarmat de speranţã, aşa cã bãieţii au repetat “experimentul” zile-ntregi, pânã s-au saturat, şi l-au mai chemat şi pe tac’su din când în când.

Tac’su, om cu paie în cap, a venit cu strãlucitoarea idee, care urma sã rezolve problemele celor doi. Şi în bunã parte avea dreptate, cum sã poatã supravieţui nişte “viermi cu capu’ mare” unei mãşti de argilã pe faţã? A propus dezbaterii, şi la Şedinţa Extraordinarã a tribului, la care au venit toţi membrii, adicã ei 4, şi s-a hotãrât: reuşita unei fertilizãri constã în contnuitatea traseului cãpãţinoşilor! Aşa a luat naştere cea de-a patra activitate, pãstratã şi aceasta pânã în zilele noastre – "datul la cioc". A fost primul act, scris pe o coajã de copac uscat şi parafat cu 4 cãcaţi de berbec, câte unul de câtre fiecare parte.

Ca o consecinţã a noii “profesii”, bine plãtite în zilele noastre (celor ce n-o fac pe moca), a apãrut pasta de dinţi.

Dar despre aceasta şi multe altele – in lecţia urmãtoare!

see ya!

1 Martie – Ziua femeii

2009-03-01T00:03:00.006+02:00

Bunã seara dragele mele, iubitele mele, cucuietele mele… ştoarfe de success şi scumpe doamne … Bine ati venit la noi in emisiune! In aceastã minunatã zi, cu cerul înnorat şi fãrã soare, cu noroi pe dupã blocuri şi furtunã în poşete, cu ocazia venirii primãverii vã urãm cãldurã în calorifere, ochelari cu geamuri termopan, gresie şi faianţã în gurã, câte 3 maşini în faţa casei (poliţia, ambulanţa şi pompierii) şi bãrbaţi adevãraţi (chelie – semn cã pãrul deştept a pãrãsit capul prost, burtã – semn al unei vieţi echilibrate şi pline de activitate, nas pompos – semn al unei situaţii dimensionale „ok” dincolo de şliţ)!

Motto-ul din aceastã searã este:

Singuricã, singurea,

Nime-n lume nu mã are,

Dã-i pe toţi în p*** mea

Cã-s frumoasã ca o floare!

Vã rugãm sã primiţi din partea casei câte o micã atenţie, cã altceva nu ne permitem, o floare numele cãreia este legatã reprezentativ de numele şi personalitatea d-voastrã (dupã cum urmeazã):

Cristinei Rus*, doamnã ce a frânt inimile multor fani ai Cãtãlinei Ponor, diva ce a stârnit multe contraverse, adepta dispariţiei în ceaţã de una singurã şi a reapariţiei pe “scena vieţii” în 2, o mare fumatoare a frunzelor de dafin, o mare sforoitoare şi o adevãrata maestrã în arta gãtitului “ciorbelor de limbi”, va primi din partea casei un hibrid între: Bretonium intinsum şi Ceafus incretzitus… Hai, ia-o şi dispari!

Diva suprizelor şi a glumelor neînţelese, o doamnã plinã de personalitate, miracolul Carpaţilor, minunea Europei Centrale şi de Est, posesoarea merabolantului nick “le lapin” sau “pietroasa”, nimeni alta decât Andreea Marin*… Aplauze vã rog! Primiţi din partea noastrã floriceaua –Pastravetus giganticus, subspecie a Reactius intarziatus. Sã o foloseşti cu cap!

Daniela*, clasata de pe locul 3 în “Clasamentul divelor” din luna trecutã, o mare consumatoare de formol (uitaţi-vã cum aratã la vârsta ei!), cucoana ce ne orbeşte cu bretonul ei de rãţuşcã gelatã şi poate cea mai sufletistã fiinţã din apartamentul ei în care stã de una singurã! Cea mai bunã prietenã a Julietei, fostã vânãztoare de brânzã de ţap la Tg. Jiu, transhumatã în ultima perioadã direct în centrul capitalei, pe Bulevardul Doamnelor (fostul Magheru). Fiind cea mai în vârstã fufã dintre toate invitatele noastre de astãzi, va primi din partea noastrã un premiu special – o minivacanţã la Techirghiol… Mai tânãrã n-o s-o facã, dar mãcar începe sã se obişnuiascã cu pãmântul!

În momentul de faţã ne citeşte în direct din “satul” ei natal… Pentru aceasta îi dãm şi floare – Ştorfius bãtrânus.

O altã “domnişoarã” invitatã astãzi la decernarea premiilor florale – Pamela Anderson*. Îi mulţumim cã a acceptat invitaţia noastrã şi a bãtut atâta drum, tocmai din pãrţile Oborului. Despre aceastã vedetã se pot spune multe, aşa cã nu mai spunem nimic. Sã vorbeascã numele tufarului în locul nostru – Inbucus pasivissimus (o variantã a speciei Lacoius cautatus). Sãnãtate multã!

Ştire de ultima orã: Senzaţional! Incredibil! De neimaginat!

Pamela Anderson în încercarea de a se sinucide s-a epilat cu cearã pe faţã. Conform spuselor purtãtorului ei de cuvânt - Ghiţã Zãbãlosu’ – starea generalã este bunã. Tratamentul recomandat de medici, pentru a scoate roşeaţa s-a limitat la “mãşi cu brânzã şi smântânã”, aplicatã minim 3 ori/zi. Vom reveni cu informaţii suplimentare la ştirile de la ora 5! (fata mea… ala e pentru fofoloacã, nu pentru faţã!)

Dragelor mele, uite cum personalitatea emo din sufleţelul Pamelei era s-o ducã dreaq. Îi urãm însãnãtoşire grobnicã (“grob” = rus. coşciug) şi revenim la buhaii noştri.

Celine Dione*, o trecãtoare prin destinul altei vedete, ce a lãsat o zgrâieturã profundã pe encefalele noastre cu raguşeala ei de 13+3/4 octave, şi o mare consumatoare de ouã dregãtoare de glas şi, surprinzãtor – nu este vecinã cu madam Ponor! Ea va lua acasã din partea noastrã un ghiveci cu Lipsocoius sopranissimus! Sã o fumezi cu plãcere!

Mihaela Rãdulescu*, proaspãt întorsã de la filmãri din strãinãtãţuri, o mare artistã a vremurilor de mâine, absolventa liceului de fete “Tonitza” din capitalã. Nu coboarã la nivelul muritoarelor de rând, aşa cã îşi plimbã pãsã numai în Mercedes-urile RATB-ului. Ea va pleca de aici spre casa ei cu metroul, caci va primi de la noi cadou – Abonamentus metrorexus (din marea familie de bãlãrii – Prefãcutus adormitus).

Ultima în aceastã searã, dar nu cea de la urmã, în propria persoanã - Fhrau Cãtãlina Ponor… Aplaudaţi-o, ea meritã mãcar atâta atenţie din partea voastrã! Recunoscutã sub pseudonimul “vameşa”, câştigãtoarea ultimei ediţii “Clasamentului Vedetelor”, o mare sufletistã. A dat viaţã unui nou curent în lumea “hairstyling”-ului: folosirea lubrifiantului pentru întãrirea rãdãcinilor pãrului din cap. Momentan este implicatã pânã peste glezne în noul proiect, finantat de STIR (Societatea Târfelor Incompetente din Roâmnia): “Efectele vaselinei asupra cariei dentare”. Noi îi urãm multã baftã, o aşteptãm cu rezultate! Datoritã faptului cã şi-a rupt tocurile pe sãrile de la metrou şi şi-a pãtat cu ruj rochia, nu a putut ajunge aici în aceastã searã. Drept urmare îi trimitem la domiciliu jardiniera cu Datus la bucus din familia Scundus flocosus). Sã ai poftã!

Alexandra* nu putea fi ratatã de aceastã datã de ochii noştri. Vedetã de vedetã, fatã de fatã. Fostã mare prezentatoare în nuş ce comunã din fundul râpei, o iubitoare (în cel mai direct sens al cuvântului) de tot ceea ce e strãin (doamna se respectã, iar “producţia” internã a ţãrii pare a nu fi satisfãcãtoare… dar las cã se instaleazã criza mai bine şi vede ea!). Om al pooliticii (ooops… mi-au scapat mai multzi de “o”), fapt pentru care cere a fi tratatã pooliticos… Aşa cã gata cu miştourile… Ia-ţi “conopida” şi vorbim la anu’. Floarea, cine nu a recunoscut-o dupã aspect, este Datus la taximetristus (ia-o repede şi urcã-n maşinã, cã vine dupã tine!).

Emisiunea noastra, astfel, a luat sfârşit! Sã facem o mica recapitulare şi sã mai citim odatã tot pomelnicu’ cap-coadã:

Cristina Rus – Bretonius intinsus (Ceafus incretzitus);
Andreea Marin - Pastravetus giganticus (Reactius intarziatus);
Daniela - Ştorfius bãtrânus;
Pamela Anderson - Inbucus pasivissimus (Lacoius cautatus);
Celine Dion - Lipsocoius sopranissimus;
Mihaela Rãdulescu - Abonamentus metrorexus (Prefãcutus adormitus);
Cãtãlina Ponor - Datus la bucus (Scundus flocosus);
Alexandra – Datus la taximetristus.

Vã mulţumim cã ne-aţi onorat cu prezenţa şi în aceastã searã. Vã spunem încã o data “Mulţi ani frumoşi” şi vã mai aşteptãm! Iar voi, cititorii… ştoarfe de ştoarfe… ne puteţi urmãri sãptãmânal, cu noi şi noi informaţii, pe acelaşi post (linku’ e mai sus ;) )

P.S.: La insistenţa publicului s-a fãcut chetã şi s-au mai strâns nişte bani pentru încã o floare. Am fãcut sondaje în zona Titan – Potcoava – Diham şi am ajuns la concluzia cã cea care ar merita este nimeni alta decât Ştefania Rareş*… Mare cântãreaţã de muzicã popularã (mai mult… decât… U know). O punctualã de neimaginat (mai ales cã nu întârzie prea rar), o adevãratã stea pe gheaţã (mai ales când stã în 4 labe). În mâna ei se întãresc toate, mai ales crosa, când scoate la puc-ul amanetat pe o cutie de vaselinã. Floarea ce o va primi se intituleazã – Vacus crãcitus pe ghetzushus.

Vã pupã mama cu dosul palmei pe toti!

statisticile aratã cã…

2009-02-27T17:07:00.004+02:00

… persoanele care îşi sãrutã jumãtatea în fiecare dimineaţã trãiesc în medie cu 5 ani mai mult decât cei care nu o fac! (Ce mai aşteptaţi? Daţi-i foialã!);

… circa o treime se îndrãgostesc din prima întâlnire! (la unii nu funcţioneazã nici din a doua, nici a treia... “la naiba!”);

… în conformitate cu teoriile matematice ar trebui sã ne întâlnim cu 12 persoane înainte sã ne gãsim alesul/aleasa! (hai k nu mai am mult… vreo 6 :-j );

… barba unui bãrbat creşte mai repede atunci când anticipeazã o partidã de sex! (şi dacã sunt 2? );

… una din cinci relaţii debuteazã cu unul sau ambii parteneri implicaţi în altã relaţie! (hmm… se leaga oarecum de “M-aş bãga într-o relaţie serioasã… sã vãd în a cui!);

… bãrbaţii se rãzgândesc de 2-3 ori mai mult decât femeile!

Clasamentul vedetelor

2009-02-22T19:22:00.003+02:00

Viaţa printre vedete... Nimic mai palpitant...

Ca sã nu fiu nesimţit şi sã arãt cu degetul, am sã dau nişte nume de scenã...

O adevãratã divã şi o mare cunoscãtoare de modã, vecinã cu toate “surorile”, colegã de facultate cu toate “ştoarfele” şi o adevãratã “vamã” pentru cei nou-veniţi în Bucureşti. Cunoştinţele sale în d’ale toate dau p’afarã în acelaşi ritm în care dã şi ea afara ce-a mâncat şi bãut dupã ce a luat la bord mai mult decât îi face faţã stomacul şi ficatul. Dacã şi cele din urmã ar fi putut face şi spate... probabil cã îi prindea bine! O fire mult prea curioasã (mai mult “cur” decât “ioasã”), o bunã sfãtuitoare şi o adevãratã prezicãtoare a viitorului unei relaţii. Mama vorbei “Ia cu pâine, mamicã” şi o fiinţã cam plictisitã. Telefonul este probabil al doilea obiect ca importanţã în viaţa de zi cu zi. Nu îi place sã fie luatã la mişto – fapt pentru care eu n-am sã o fac...

Dupã cum nu era greu sã te prinzi, prima în clasament, stimabila dna. Ponor*, pomenitã aici pentru a spori IQ-ul “acatistului”.

Locul doi în clasament este ocupat de o altã personalitate, de aceasta datã de o talie internaţionalã...

O adevãratã doamnã. Timidã de neimaginat, copleşitã zilnic de probleme “existenţiale”, suferindã de insomnii din cauza grijilor celorlalţi. Nu e cu nimic mai prejos de clasata de pe locul I, ba chiar din contra... crek e cu vreo 20 cm mai inaltã... şi asta fãrã tocuri! Preocuparea de bazã – statistica dimensiunilor. Motto-ul vieţii: “Nu cred pânã nu vãd!”. (Incercaţi sã faceţi o legãturã între cele douã). O doamnã bãrbatã bine, cu un suflet sensibil şi o tãrie neimaginabilã de caracter. O mare consumãtoare de pizza şi poate cea mai bunã gazdã. Îşi doreşte din strãfundul sufletului ei, mare cât o ceapã strivitã sub roţile trenului, sã se bage într-o relaţie serioasã, dar încã nu a gãsit în a cui... O fumãtoare înrãitã, mai ales dacã ţigãrile de pe masã nu sunt ale ei, autoarea vestitului “Tratat al dimensiunilor” şi al poemului “Socitorul”, zâna dansurilor din colãcel - nimeni alta decât Pamela Anderson*.

Inaintãm în clasament şi ajungem la ultima, dar nu cea din urmã, câştigãtoare...

Recunoscutã pentru setea excesivã, graba în care îşi petrece toatã ziua, consumul în cantitãţi industriale de “Burn” şi “Peroni”, mare iubitoare a somnului în faţa ecranului cinematografelor (mai ales dacã e un desen animat porno cu pokemoni), o mare hair-stylist-ţã a chelioşilor, diva divelor şi mama rãniţilor... Una dintre cele mai bune prietene cu Pamela, de altfel pe care o şi viziteaza regulat, colaboratoare la marele “Tratat al dimensiunilor”, poetã de literaturã, câştigãtoarea premiului “Coiul de lemn” din 1928 pentru volumul “Gãurile negre ale Universului”, mare cântãreaţã a muzicii lãutãreşti – Daniela*!

Premiul special ar fi trebuit sa fie acordat unei personalitãţi cu renume, o mare “dispãrutã” – Cristina Rus*. Datoritã faptului cã avea “idle” pe mess de 47 ore şi 53 min – nu a putut fi contactatã.

La concurs au mai fost înscrise: Celine Dion* (plecatã la cules microfoane în Spania), Mihaela Rãdulescu* (plecatã în Turcia la perfecţionare), Viorica din Clejani* (nici eu nu ştiu e cu aia, probabil cã doamna Rus ştie mai multe), Andreea Marin*. Ne pare rãu pentru aceste stimate doamne şi le aşteptãm pe toate şi la anu’ sã ne plictiseascã cu replicile lor de valoare.

V-am pupat!

Timişoara City

2009-02-20T15:31:00.004+02:00

Cu ce poate începe mai frumos o cãlãtorie, dacã nu cu un tren pierdut şi o cafea de 3 ore bãutã în linişte în Gara de Nord, aşteptând urmatorul... Nu, nu... n-am întârziat... A plecat trenul mai repede cã cicã l-a sunat nevasta pe “locomotivist” sã vinã mai repede cã se rãcea rãcitura...

3 ore de stat in Mc, filtrând cafeaua printre dinţi, dezbãtând despre “Incãlzirea Globalã” cu viitoarea vecinã de compartiment şi de apartament – nimeni alta decât viitoarea doctoriţã în doctorie, o mare ceasornicãriţã a ceasurilor biologice, o mare recepţionistã a receptorilor CD Ig-like, o mare divã în viaţã şi o femeia cu suflet de bãrbat, plinã de feminitate, nimeni alta decât – Nataşa, în propria persoanã!

Se anunţã plecarea trenului de la linia 6 şi nici la 1 minut (cronometrat dupã ceasul de la gara, care aratã aceeaşi orã de când am venit) trenul a şi pornit, dar de aceastã data cu noi... ha ha ha >:)

Nici n-am simţit cum au trecut 7 ore de drum... O nimica toatã... Am vorbit despre toate prostiile, am râs de alţi cãlãtori, ne-am uitat la vreo 2 filme, am dormit, am mâncat, ne-am uşurat, ne-am plictisit, iar am mâncat, iar am râs, iar am mâncat, iar am dormit, iar ne-am uşurat... şi iar am dormit, iar am mâncat...

Uite-ne în faimoasa garã din Timişoarã… nimic deosebit: vreo 4 linii de tren, cu câte 2 şine fiecare, unite prin nişte plãci de beton (probabil sã nu fure lemnul ţiganii pentru foc)... exact ca la Bucureşti... Eu zic cã ãştia ne copiazã... :-w

Când sã coborâm... eu în faţã, ca o “mare doamnã”, Nataşa în spate, ca un “mare gentilom în devenire”... un jmeker întâlnea pe cineva... Habar n-aveam cã e Cristi, care a venit dupã Natalia... cã dacã ştiam, îi dãdeam ei şi geanta mea – las’ sã care sãrac bãiat, dacã vre iubire!

Boooon... Sã depãşim momentul tragic...

Am ajuns “acasã”... condiţii “ok” – n-am ce comenta... chiar muuuult mai oki decât caminul în care stau eu...

Vaaaaai... Mâine de dimineaţã mergem la facultate... Dar pânã mâine mai e “disarã”, vorba aia...

Ne-o luat Cristi p’amândoi de aripi şi hai sã ne arate bunãtatea de oraş de 1m x 1m (adicã 1 mp... pentru cei care nu au ajuns la mate la înmulţire)…

Prima destinaţie şi "adevãratã operã" – Podul lui Michelangello… Nuş ce treabã avea şi ãsta cu podul – s-o fi pişat în groapa de la fundaţie sau s-o fi scãrpinat la un coi, din (probabil) ãia doi pe care ii avea, pe acest pod – dar ideea e cã acum îi poartã numele…

Traversãm pârâul ("Bega") şi dãm peste o adevãrata podoabã a artiştilor - Ferma pãsãrilor de metal... câteva benzobac-uri cu picioare mai lungi sau mai scurte, care se pretind a fi “gãini” şi, respectiv, "struţi"… Le-am salutat, le-am dat o… palmã şi am mers mai departe…

Hoinãrealã în miezul nopţii…

Am bãut o bere de "Bun venit!" şi am mers acasã…

O sãptãmânã de şcoalã nici cã se putea mai bine... Somn in voie… Dacã n-aveai chef – nu mergeai, dacã aveai – ţi-l tãia celãlalt, şi oricum nu mergeai…

Ah da, era sã uit… Preţurile… acceptabile spre mari, dar dacã aveai mici rezerve de acasã, care secau imediat, îţi permiteai sã rozi chiar şi un “egler invegdat cu zalmonel", vechi de la Paşte, la o zabegalovcã în care puteai cumpãra şi ceva mobilier pentru ãia mici... Era un fel de douã feluri... Prãjiturile expuse în frigider, iar mobila – pe pereţi, pe jos, pe sus... pe unde vrei!

În acest minunat oraş nu ai cum sã te pierzi, mai ales dacã ai un pic de "intuiţie femininã" şi atenţie distributivã… La fiecare 2 intersecţii gãseai câte un indicator cu "Alte direcţii" care îţi arãta unde-s alea… Dacã cãutai bine, gãseai şi drumul spre "Toate direcţiile", probabil şi spre aia despre care voi vorbi şi în continuare

Faimosul "p*** mia" caracteristic timişorean… cine n-a auzit-o, sã o facã, habar nu are ce pierde... Numai pentru asta ar merita sã vezi oraşul... sau sã mã suni pe mine :))

Kisses!

kikãturi... di inimã

2009-02-19T18:25:00.002+02:00

Iacatã-mã iar în şentru atenţiei, tu’i mama mãsîi di treabã... Nu poţ traje o bãşînã la tine-n casã cã deamu puti tãt satu’...

Sã ti feresca Dumneadzãu di gura lumii, cã tari-i rã... Ti sapã şi ti scoghesc pi tãti pãrţîli ca nişte râşi...

Tãţ, maicã, numai sã ti grãiascã, sã ti jiumuleascã di bani, sã vinã sã beie ca jitele pi dejeaba, sã mãnînşe ghine... şi cu buhu plin sã sî ducã acasã... Apu ãşa şi eu aş vre... M-aş duşi în tãtã dzîua ba la unu, ba la altu... ş’apoi po vtoromu’ krugu...

Şi nu-ni pare rau di mîncare, Doamni fereşti, şi-oi mânca şi eu – oi da şi la alţîi... Dumnedzãi ni-i martor...

Iaca amu câteva veri, na primer (“de ex”), o venit baba Glafira sã-ni coasã un oghial (“plapuma”)... Afarã era aşã di urât... Ploua, trãje un vânt pi’afarã di-ţ rîdica fusta tucma pisti casã...

Aş fi stat tolãjitã tãtî dzâua la televizor, sã ni sã dezînfle chişioarele, cã îs butuc di dimineaţã, da dacã am chemat fimeia asta la lucru... trebuie sã mã scol şî sã pregãtesc şeva, nu pot s-o ţân nemâncatã tãtã dzâua...

Ei ghine darã... am fãcut eu şi am fãcut di pus în gurã şi hai sã ne adunãm la masã în kuhni (“bucãtãrie”)...

“Costea... ian du-te, mamii, pânã în beşi şi adã o sticlã di şeva... Vedz tu acolo, niş chiar şi-i mai bun... da niş jinu aşela vechi... Aşela lasã cã l-om pune la şert, sã faşem oleacã di rachiu, cã ş’aşe nu pre mai ieste aişi... Şi dzî şi la femeia şeia sã vinã la masã, cã eu torn în farfurii!”

Dzîs şi fãcut... Dacã era vorba de sãpat, plejit ori prãşit – apu era mai greu, da di adus şeva di baut... Ei lasã asta...

O adus copchilu’ şi era di adus, o venit şi fimeiuşca şeia... Doamni... Da aşã era di slabã... şî aşã di urâtâ...

Ne-am aşãdzat la masã... Am sorghit eu câteva linguri di şi acolo… da nu merje, parcã îni stãte în gât... Da şi, jinu’i jin... mai mult apã... Trebu şeva mai tare oleacã, sã-ţ facã poftã de mâncare... sã mãnânşi ghine... Cã aşela care mãnâncã ghine – şi munşeşti ghini... Ascultã la mini şi dzîc eu, cã am mâncat oleacã mai mult cãcat ca tine în viaţa meia...

Şi m-am ridicat eu di la masa... m-am dus la şkavcicu’ ("dulãpiorul") cu vase şî cu di tãti... am scos o riumcã, ni-am turnat pi dupã uşã, sã nu ma vadã femeia, oleaca di samogon (“rachiu”) de’a neu... hlopnula (“l-am dat pe gât”), dar tot dupã uşã... şi, di parcã nicã nu s-o slucit (“întâmplat”), m-am întors la masa... şî, ca sã nu dau di bãnuit, am dzîs: “Uitasãm sã-ni beu kikãturili di inimã înainti di masã, batã-le câinii sã le batã, şi m-am sãturat eu di dînsîli... În tãtã dzâua un pumn de tabletşi (“pastile”), kikãturi... şi chişioarili tot îs înflate, parcã’s nişti butuşi...”

Mai poftiţ pi la noi… om gãsî şi pt voi câte şeva...

Cu mult drag,

baba Raia

Dulşe şî Babanã

2009-02-17T20:48:00.000+02:00

Uite-ne în “şentru’ “… Loc al expoziţiilor de modã, loc de întâlnire a ruptelor şi nu numai, loc al fiţelor şi probabil locul cu cel mai scazut IQ din Bucureşti – Mc-ul de la Unirii… M-ar şi mira sã nu-l ştie careva… Totuşi, e ceva “important” în Bucale!

Uitându-mã în jur, fãcând o micã socotealã, la fiecare 100 persoane d’acolo revin... vreo 15 care chiar au venit la cumpãrãturi (nush cui, cu nush ce ocazie), vreo 15 sunt babe/ moşi ce au ieşit sã compare preţurile din Unirii cu cele din Piaţa Sudului, vreo 25 sunt emo, ce îşi impãrtãşesc noile idei de a se sinucide, de a se tãia cu lama de Orbit sau noile melodii ce se potrivesc cel mai bine “colţului fiecãruia”, vreo 30 sunt gay, care îşi aşteapta jumãtatea sau au ieşit pur şi simplu sã-şi aeriseascã maţu’ şi restul de 15 – sunt bieţii trecãtori care, nu ştiu de ce oare, trec exact p’acolo...

Mdea, sã nu ne pierdem în cifre şi sã ne oprim o ţârã la fiţe… Da, da… bine zis… fiţele alea de 3 la 10 mii plãtite cu bonuri de masã şi cu cerut de rest...

Sã începem cu domnul din dreapta… foarte reprezentativ, de altfel… imbrãcat la palton negru, pantalon cu dungã, pantof clasic, negru şi ciorapi albi… mdea… ãia negri probabil erau la spãlat sau… e mai sexxxe aşa!

Sã trecem în revistã, pe scurt, do’nişoara cu “Adidass" şi sã sãrim direct la inscripţia «D&B» de pe cureaua manelistului…

Mdea… Nu mai conteazã cã şi-a bãgat tricoul în spatele curelei… şi nici cã şi-a asortat hainele dupã noua colecţie din 2269, primãvara… Mã gândeam sã mã apropii sã-l întreb de unde şi-a “tras” cureaua aia jmekerã şi cât de “Dulşe şî Babanã" îi?

Presupun cã nu are el stofã de IDM, dar, pana mea... Piaţa Sudului şi Oborul nu am auzit sã se fi închis...

Nu mai vorbim de haine şi poşete… de curcubeul de culori asortate anapoda şi "vorbe de mari vedete în viaţã, adevãrate poete de literaturã”...

Dar totuşi... frate... înţeleg cã nu avem toţi bani de Prada şi alte nebunii, fiţe de fiţe... dar mãcar dacã tot ţi-ai tras un “Nike” de la colţul strãzii – nu-l mai etala în toatã frumuseţea, nu mai impresionezi pe nimeni!

Good luck!

.md

2009-02-16T17:22:00.004+02:00

Uoooof... pãcatili meli...

Iaca iar scriu... Doamni iartã'mã... di parcã n-aş ave nicã altşeva mai bun di fãcut pe-aişi... copchil nebun, şi sa mai govorim (“graim”)...

Şi cândva voobşe (“în jenere”) tãti erau altfel...

Tinereţile mele, batã-vã câinii sã vã batã...

În lumea di adz parcã tãţi ş-o ieşât din minţ...

Nu ştiu... Undi ni duşim şi cum o sa trãim noi mai diparti? Da şi sã faşe adz pi lume – tocino ("preciz ") nu-i normalino (“normal”)...

Dapu uitaţ-vã pi uliţã... numai copchilãraie aiuritã, cu şerşei undi vrei şi unde nu vrei, cu priceoscã (“fredzã”) di ti ie durerea di pântişi, da tãţ ca unu cu mobil la ureche...

Eeeeei... Pomana mamii voastre eu adz şi mâini... Dapu noi şi ştiem şi-i aşela telefon ori telivizor? Când o trecut primu’ tractor prin mahalã, ne-am ascuns tãţ în fundu’ grãdinii, cridem cã-i diavolu’... Doamni, sã cruşeu fimeile şi dzâşeu rugãşiuni, crideu cî-i coneţ sveta (“sfârşitu’ lumii”)

Şapu am venit la oraş, cã era la modã atunşi... Oraşili erau frumoasã, cu garã pentru trenuri în şentru, cu piaţã mari, nu ca la noi – trii babe tâmpiti cu cate un boţ di brândzã pi tarabã... Ii singuri îş fãşeu ţenaua (“preţu’”)... Dacã vroieu sã şie douã rubli kilu’ – apu era 2... dacã vroieu sã şie 2 jiumati – apu douã jiumati era... Mai scump ca la oraş, dragã. Dapu stai sã-ţ spun şeva... Ii dimineaţã ascultau la radio-tocicã (“radio”) cât îi kilu’ la Chişânãu ş-apu cu tot atâta îl vindeu şi ii...

Eeeeeeeei... Cristomaţia lor, eu... adz şi mâini...

Dapu Chişânãu în oraş, îi capitalâ... da aişi, în râpa asta... Acolo ti lasã sã-ţ aleji şi cumperi, da aişi, dragã, îţ trânteşti in culioc (“pungã”) şi vre ie... îţ ie banu’... şi du-ti acasâ şî mãnâncã de la vtoroi sort (“categoria a II-a”) pânã ti apucã şeva...

Nuuuuu... asta nu-i treabâ... Tãtâ lumea aleargã ca nebunã dupã bani... Nu-i mai saturã Dumnedzãu niş amu... Uiti-ti numai şi cãsâ ş-o tras... un etaj, douã incã hai... da deamu trii etaje cu garaj şi plaşeadcã (“spaţiu”, “teren”) în faţã cât o futbolinoe pole (“teren de fotbal”)... apu scuzã-mã... La puşcãrie cu dânşii... Amãjesc norodu (“lumea”) şî îş ies din minţ...

Ei, Boh cu dânşîi (“Dumnezeu cu ei”)... N-o sã ieie nicã cu dânşii, cum n-o luat niş alţâi...

Da noi sã şim sãnãtoş şi sî ni putem vide di treburili noastri, cî tare-s multi şî la noi...

In the morning...

2009-02-15T15:14:00.004+02:00

Ceasul de pe perete isi face treaba si arata ora 12. 40... "Buna dimineata"... Poate nu e tocmai ora potrivita pentru a deschide ochii spre o noua zi... dar nici nu imi pot refuza "oferta" de a lenevi in pat pana mai tarziu... Sa fim seriosi... ca nici tu n-ai face-o! :) Traseul de urmat e deja prestabilit si nu se deosebeste cu nimic fata de celelalte zile: butonul de pornire de la PC - "toaleta de dimineata" - cafeaua - id-ul si parola de mess - tigara... Pe mess - aceleasi nick-uri, aceleasi conversatii fara sens si o pierdere de timp... In cana - aceeasi cafea amaruie... Telefoanele tac... niciun semn de la nimeni... indiferenta, nepasare, uitare... Tonele de maculatura imi ocupa spatiul de pe birou amintindu-mi ca sesiunea e in toi... Sa mai stea, ca le sta foarte bine acolo unde sunt... Ma coplisesc amintirile, regretele... Ma seaca ideea de a avea pe cineva si totusi de a fi singur... De a gandi pentru 2 si de a nu simti nimic dat la schimb... Scuze, mii de motive, promisiuni uitate chiar din a doua zi... Incerc totusi inca sa imi mai pastrez integritatea superficiala si zambetul care ascunde in spate cateva nopti pierdute meditand la ce va urma, unde gresesc sau ce nu inteleg, zile intregi de asteptare a vremurilor mai bune... Si totusi ma tine ceva de la a face schimbari... Si nu pentru ca imi convine situatia asa cum e ea, ci pentru ca, probabil, mi-e frica... De ce mi-e frica - nici eu nu stiu... Singurul lucru de care m-am convins e ca indiferenta doare mult mai mult decat clipa despartirii... Cei care au cunoscut ambii termeni probabil ca vor fi de acord cu mine, iar celor care au cunoscu numai cel de-al doilea ("despartirea") - va doresc sa nu-l cunoasteti niciodata pe primul, caci nici eu nu mi-am dorit sa il cunosc vre-odata!

Valentine's Day

2009-02-14T14:41:00.008+02:00

Valentine's...
Nu il cunosc personal pe Valentine, desi mi-ar fi facut placere... Nu stiu daca e cazul sa ii dam de pomana si sa il pomenim de bine, ca na... numele lui totusi ne aduce aminte an de an ca e cazul sa ne manifestam iubirea ceva mai altfel decat felul in care o facem zilnic... sau sa nu-l bagam in seama, considerand ziua de 14 februarie ca oricare alta... cu nimic mai rea decat cea de 13, si la fel cu cea de 15...
De ce pentru a-ti exterioriza sentimentele trebuie o zi anume si numai o zi? Este prea greu, prea plictisitor, prea mult sa ii arati celui de langa tine ca il/o iubesti in fiecare zi a saptamanii, indiferent de data din calendar? Ti se pare prea mult timp pierdut daca rezervi cateva minute, din cele 1440 pe care le ai zilnic, pentru a darui atentie altora?

Adu-ti aminte ca, inainte de toate, suntem oameni, avem nevoie de afectiune, caldura sufleteasca si un sprijin moral... avem nevoie de un sarut si o imbratisare... avem nevoie de o vorba calda si un alint... avem nevoie de iubire!